Averea miliardarilor la nivel global a crescut cu 80% în ultimii cinci ani. Iar, potrivit unei analize Oxfam de anul acesta, cei mai bogați 12 oameni din lume au, la un loc, mai mulți bani decât jumătate din populația planetei. Cei care ajung la astfel de sume reușesc să pună monopol pe politica și economia unui stat. Astfel că sunt protejați de taxe, în timp ce oamenii de rând sunt tot mai împovărați. Urmăriți chiar acum un material marca Realitatea PLUS despre sursa și mecanismul prin care discuția publică ajunge, an de an, oriunde altundeva mai puțin la întrebarea cine plătește, de fapt, facturile statului.
Cum ne închid ochii ca bogații lumii să scape de taxe
Simpla existență a transparenței în acest domeniu ar fi reprezentat un eșec major pentru oligarhi.
Numărul miliardarilor din întreaga lume a atins niveluri istorice. Iar datele arată că ei continuă să se îmbogățească, în timp ce decalajul economic față de populația generală se adâncește periculos. Conform Oxfam, averea globală a miliardarilor a crescut anul trecut cu peste 16% și a ajuns la 18 mii 300 de miliarde de dolari — o majorare de trei ori mai rapidă decât media ultimilor cinci ani. Și totuși, taxarea acestor averi rămâne minimă. Asta și pentru că jumătate dintre miliardarii lumii trăiesc în state fără impozit pe moștenire pentru descendenți direcți. Impactul este devastator. Oamenii de rând ajung să scoată mai mulți bani din buzunare pentru a acoperi golurile create de bogații lumii. Asta în timp ce li se dictează viețile.
„Cu cât cei extrem de bogați își doresc ceva mai mult, și cu cât sunt mai mulți bogați care își doresc asta - aceasta este axa orizontală - cu atât este mai probabil ca un lucru să se concretizeze în deciziile politice.
Și dacă te uiți la graficul de sus, el arată exact același lucru, dar pentru toți ceilalți, nu pentru cei bogați. Și este complet plat. E ca și cum, cu cât omul de rând își dorește mai mult ceva, cu atât probabilitatea nu se schimbă deloc. Ceea ce își doresc cetățenii obișnuiți abia dacă are vreo importanță în ceea ce privește rezultatele politicilor.”, a zis jurnalistul Adam Freelander.
Cel mai cunoscut exemplu al acestui mecanism rămâne scandalul Panama Papers, din 2016.
O bombă în sectorul bancar care provoacă valuri de șoc în întreaga lume. Cei mai bogați și mai puternici oameni de pe planetă... își ascund banii pentru a evita plata impozitelor. Sistemul financiar global „din umbră” al celor bogați. Conturi offshore secrete. Spălarea banilor. Corupție și evaziune fiscală pe scară largă.
Mai mulți jurnaliști de investigație au analizat peste 11,5 milioane de documente de la firma de avocatură panameză Mossack Fonseca. Probele arătau cum lideri politici, oameni de afaceri și figuri publice din peste 200 de țări foloseau companii-fantomă înregistrate în paradisuri fiscale pentru a ascunde averi și a reduce impozitele plătite acasă. Activele ascunse aveau o valoare totală de 32.000 de miliarde de dolari, din care autoritățile au reușit să recupereze doar 2 miliarde de dolari.
Averea miliardarilor, de 80% mai mare în ultimii 5 ani
„Rolul industriei de protecție a averii este acela de a estompa legătura dintre un activ și proprietarul său. Puteți vedea bunul, dar nu știți cui îi aparține.
Aceste companii fantomă... Nu se poate sublinia îndeajuns cât de importante sunt pentru tot, de la finanțarea campaniilor electorale și secretul financiar, la delocalizarea în paradisuri fiscale și până la ascensiunea oligarhiei.”, a completat Adam Freelander.
Și totuși, la aproape un deceniu distanță, structurile fiscale care au făcut posibil Panama Papers rămân, în mare parte, legale și funcționale.
Întrebarea firească e: de ce aceste cifre nu domină conversația publică, deși vorbim despre sume uriașe, care lipsesc din sănătate, educație sau infrastructură? Răspunsul specialiștilor este unul simplu. Ei susțin că fiscalitatea e un subiect tehnic și lent, care nu stârnește emoție și nici nu împarte lumea în două tabere. Astfel că cei care se îmbogățesc de pe urma oamenilor din clasa de mijloc sau cea de jos nici nu trebuie să se ascundă, ci să le mute atenția. Fenomenul are și un nume în literatura de specialitate. Se numește „agenda-setting": controlul asupra a ce discutăm, nu neapărat asupra a ce credem.
Nici România nu face excepție. Chiar șeful guvernului a recunoscut, indirect, că există o ierarhie la vârful căreia se află oligarhii care trebuie protejați de măsurile fiscale. Jurnalistul Dragoș Pătraru a dezvăluit un schimb de mesaje cu Ilie Bolojan, în care îl întrebase pe premier de ce reformele impuse de guvern lovesc numai populația de rând.
Anul trecut, un alt episod a demonstrat, aproape didactic, cum arată în practică diferența de tratament fiscal. Îl are în prim-plan pe omul de afaceri Dragoș Anastasiu. Și-a dat demisia din funcția de vicepremier în guvernul Bolojan după ce a fost prins că a dat timp de 8 ani șpagă unei inspectoare ANAF în valoarea totală de 150.000 de euro ca una dintre firmele sale să nu fie sancționată în urma controalelor fiscale. Sumele uriașe erau tranzacționate prin contracte fictive de consultanță.
Puntea dintre bogați și oamenii de rând, tot mai mare
Câteva luni mai târziu, în calitate de fost oficial guvernamental, același Dragoș Anastasiu a apărut public să apere măsurile dure de austeritate impuse de guvernul din care făcuse parte.
Declarațiile scot la iveală dubla măsură a clasei politice. Practic, o firmă cu o valoare de zeci de milioane de euro a putut ocoli ani la rând un control fiscal printr-un aranjament informal. Iar milioanele de angajați români, cărora li s-au reținut taxe, sunt acum cei responsabili de a acoperi golul în buget.
Însă, pe modelul din Statele Unite, discuția publică nu se concentrează pe controlul uriaș pe care îl au oligarhii chiar și în țara noastră, ci pe viziunile politice. Scindarea în două tabere a României a fost și mai pronunțată odată cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Acesta este și motivul pentru care guvernele s-au schimbat la fiecare câțiva ani, dar impozitarea progresivă reală pe veniturile mari a rămas, de fiecare dată, doar un subiect de campanie, niciodată o lege. La fel a fost tratată și problema evaziunii fiscale. În tot acest timp, atenția publică a fost confiscată de altceva: scandaluri, dueluri între tabere și probleme superficiale reîncălzite la fiecare alegere.
