O NOUĂ ÎNȘELĂTORIE LA TELEFON: CUM SUNT LĂSAȚI OAMENII CREDULI FĂRĂ BANI ÎN CONT

O NOUĂ ÎNȘELĂTORIE LA TELEFON: CUM SUNT LĂSAȚI OAMENII CREDULI FĂRĂ BANI ÎN CONT
Ce putem face pentru a nu fi „înșelați” la telefon
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că este continuată campania de apeluri „spoofed” în care atacatorii se prezintă la telefon drept angajaţi ai instituţiei.
Specialișii în securitate cibernetică detaliază ce presupune campania de apeluri false.
„În realitate, numărul afişat pe ecranul destinatarului nu este numărul real al apelantului. Pentru a atrage potenţiale victime în capcană, atacatorii folosesc o tehnică numită SPOOFING, în care atacatorul foloseşte tehnologia Voice over IP (VoiceIP) pentru a apela victima, preluarea informaţiilor de contact făcându-se fără acordul instituţie sau a persoanei fizice. Este nevoie doar de cunoaşterea numărului de telefon sau a detaliilor de contact ale acestora. Astfel, nu se pot bloca astfel de iniţiative la nivelul furnizorului de servicii telecom”, au transmis specialiştii.
Ce putem face pentru a nu fi „înșelați” la telefon. Recomandările specialiștilor
DNSC nu va apela niciodată utilizatorii pentru a le promite oportunitatea de recuperare a sumelor pierdute.
DNSC nu va cere niciodată utilizatorilor să furnizeze telefonic date cu caracter sensibil (date personale, de autentificare, sau de carduri bancare), în urma unor apeluri efectuate de instituţie.
Verificaţi întotdeauna autenticitatea apelurilor de la o autoritate sau instituţie, printr-un canal de comunicare separat, în special dacă vi se solicită date cu caracter sensibil.
Raportaţi astfel de apeluri către organizaţia impersonalizată pentru a atrage atenţia cât mai rapid asupra noilor scenarii folosite de atacatori în astfel de iniţiative frauduloase.În cazul în care aţi furnizat date de card, sesizaţi imediat banca, iar dacă aţi fost păgubit, depuneţi o plângere la Poliţie (fizic sau la [email protected]) şi notificaţi DNSC (telefon 1911 sau platforma PNRISC: https://pnrisc.dnsc.ro/)
Nu în ultimul rând, contribuiţi la răspândirea acestor avertizări şi către alţi utilizatori, pentru a reduce şansele ca astfel de tentative de fraudă să aibă succes!
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











