MAE, ATENȚIONARE PENTRU ROMÂNII CARE VOR SĂ MEARGĂ ÎN FRANȚA

MAE, ATENȚIONARE PENTRU ROMÂNII CARE VOR SĂ MEARGĂ ÎN FRANȚA
Sunt posibile perturbări ale circulaţiei
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Franța și pentru cei care se află deja în această țară, în contextul în care sunt posibile perturbări ale circulației pe fondul unei greve.
Sindicatele reunite ale lucrătorilor au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel naţional începând de luni, ora 19:00, până miercuri, ora 08:00, pentru abrogarea reformei pensiilor şi creşterea salariilor.
Detalii privind circulaţia trenurilor naţionale (TGV, Ouigo) şi locale (TER, Intercites, Transilien) vor fi disponibile cu 24 până la 48 de ore înainte, pe pagina de internet sncf-connect.com, potrivit Agerpres.
De asemenea, conform atenționării emise de MAE, ar putea fi perturbat transportul public urban. Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să consulte paginile de internet ale reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului şi regiei autonome de transporturi pariziene - RATP.
Informaţii privind circulaţia unor linii de autobuze, tramvaie, metrouri, precum şi pentru RER vor fi disponibile cu 24 până la 48 de ore în avans.
Ar putea fi afectat și traficul aerian
USACgt şi sindicatul Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile (DGAC) au lansat un apel la mobilizare, ceea ce ar putea duce la perturbări ale traficului aerian. În cazul unui impact asupra traficului, DGAC ar putea solicita companiilor aeriene reducerea traficului, comunicarea urmând să se facă cu 24 de ore până la 48 de ore înainte de grevă. Pasagerii vor fi anunţaţi de eventuale anulări/întârzieri ale zborurilor prin SMS. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe pagina de internet parisaeroport.fr.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:
* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
MAE recomandă consultarea paginilor de internet paris.mae.ro, cgparis.mae.ro, lyon.mae.ro, marsilia.mae.ro, strasbourg.mae.ro şi mae.ro.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











