7 șoferi din județ s-au ales cu dosare penale

7 șoferi din județ s-au ales cu dosare penale
La sfârșitul săptămânii precedente, polițiștii au întocmit dosare penale față de 7 conducători auto care au încălcat regulile privind circulația pe drumurile publice.
La data de 1 februarie 2019, în jurul orei 9,30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, în timp ce acționau pe raza comunei Șibot, l-au depistat pe un bărbat de 69 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În puls, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că remorca ce era atașată autoturismului condus de bărbat nu era înmatriculată în circulație.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație, pe drumurile publice, a unui vehicul neînmatriculat.
În noaptea de 01/02 februarie 2019, în jurul orei 01.00, polițiști din Cugir l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei din oraș, având permisul de conducere suspendat.
Față de tânăr, a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
La data de 01 februarie 2019, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, în timp ce acționau pe DN 74, l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Baia de Arieș, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
La data de 01 februarie 2019, în jurul orei 19.15, polițiștii de siguranță publică din Zlatna, în timp ce acționau pe raza localității Cib, l-au depistat pe un bărbat de 57 de ani, din comuna Almașu Mare, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În noaptea de 02/03 februarie 2019, polițiștii rutieri din Aiud, în timp ce acționau pe strada Unirii din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Aiud.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 2 februarie 2019, în jurul orei 16.45, polițiștii din Zlatna, în timp ce acționau pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, l-au depistat pe un bărbat de 47 de ani, din comuna Meteș, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,44 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 3 februarie 2019, în jurul orei 22.15, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza comunei Cenade, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 35 de ani, din Cenade.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























