Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii giurgiuveni
Polițiștii efectuează cercetări după ce, în urma unor discuții contradictorii, un bărbat și-a agresat fizic soția, fapt pentru care împotriva acestuia a fost emis ordin de protecție provizoriu.
Peste 3.000 de tablete au fost distribuite în județul Alba
Azi, 23.11.2020, Inspectoratul Școlar Județean Alba a distribuit 3225 de tablete unităților de învățământ din județul Alba, în cadrul programului național al MEC „Școala de acasă”. Dintre acestea, peste 1100 au fost distribuite școlilor din mediul urban, iar peste 2000, școlilor din mediul rural. Precizăm că numărul de dispozitive necesar fiecărei unități de învățământ a fost stabilit de către conducerea acesteia și a fost transmis către ISJ Alba în aplicația SIIIR.
Misiuni pentru siguranța desfășurării alegerilor prezidențiale
Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.
Alba Iulia se va îmbogăți cu încă o grădiniță
Noua grădiniță va dispune de 160 de locuri și se va realiza prin extinderea pe verticală și orizontală a cantinei existente.
Cum funcționează Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Alba Iulia, în contextul...
Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Alba Iulia, în contextul pandemiei generate de virusul COVID-19 în România, având în vedere instituirea stării de alertă pe teritoriul României, pentru a evita aglomerările de persoane şi pentru a asigura protejarea cetăţenilor care apelează la serviciile SPCLEP, informează că începând cu data de 18.05.2020 se reia
O grădină urbană de peste 2,9 hectare va fi amenajată în Alba Iulia din...
Un contract de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru în valoare de aproximativ 8,8 milioane lei, din care contribuția primăriei este de 2% v-a da o altă față Laturii de Nord a Cetății din Alba Iulia.
Amenzi de peste 30.000 de lei aplicate de inspectorii ITM. O persoană depistată fără...
În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 33 de unități, cu un număr total de 346 salariați.
Primăria Șpring a dispus achiziționarea a două ,,pistolete” termometru cu infraroșu, care pot detecta...
Primarul unei comune din județul Alba încearcă să liniștească populația de isteria coronavirus dar ia și măsuri de preveție care să fie în folosul oamenilor.
Fonduri europene pentru Școala Generală din Teiuș
La Liceul Teoretic din orașul Teiuș, respectiv la cele două corpuri de clădire ale Școlii generale cu clasele I-VIII de pe str. Decebal, nr....
Fonduri europene pentru o secție de oncologie. La cât se ridică suma
Pe lângă construcţia propriu-zisă, sunt finanţate şi echipamentele şi aparaturile medicale necesare desfăşurării actului medical.