După mai multe luni de incertitudine municipiul Alba Iulia are o nouă conducere interimară. Viceprimarul liberal, Paul Voicu, a fost ales de Consiliul Local, să preia atribuţiile ce-i sunt conferite prin lege primarului, după ce Mircea Hava a demisionat.
Deși primele două puncte aflate pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local prin care se cerea revocarea din funcţie a celor doi viceprimari liberali, Voicu Paul şi Gabriel Pleşa, au fost respinse , inițiatorii, grupul de consilieri PSD – ALDE , nu au avut puterea să își susțină sau să motiveze aceste proiecte.
Propunerea ca Paul Voicu să preia vrâilele municipiului a venit chiar de la Gabriel Pleșa, care initial își susținea dorința de a candida și el pentru funcția de interimar. Prin vot secret, Paul Voicu a fost ales, până la alegerile locale, viceprimar cu atribuţii de primar, în favoarea sa votând 14 consilieri. Consilierul local Raul Tudoraşcu a fost delegat să îndeplinească temporar atribuţiile viceprimarului Paul Voicu.
Paul Voicu susține că este pregătit să conducă Alba Iulia, pentru că, a spus el, Mircea Hava l-a ajutat în acest sens, delegându-l la multe evenimente şi implicându-l în proiecte, mai bine de 20 de ani.
„Mi-a dat foarte multă încredere şi m-a făcut să cred că pot să preiau această funcţie. Deci nu sunt pregătit, sunt foarte pregătit, că nu m-am pregătit de două-trei zile”, a afirmat Voicu Paul.
El a adăugat că este sigur că nu există alt drum pentru Alba Iulia decât o dezvoltare continuă şi complexă în toate domeniile.
Comments are closed.