Milioane de euro pentru drumurile din Alba. Licitația a fost lansată pe Seap

Consiliul Județean Alba organizează o licitație pentru lucrări de “întreținere curentă, periodică și reparații curente pe timp de vară, pe drumurile județene din județul Alba”.

Contractul are valoarea  între 33.000.162,97 si 37.950.187,41 lei.

Prin întreținerea drumurilor se înțelege totalitatea activităților care au ca scop remedierea și/sau prevenirea deteriorării suprafeței drumului în vederea menținerii și/sau refacerii proprietăților inițiale ale îmbrăcăminții rutiere pentru a păstra drumul la un nivel de serviciu dat.

Utilizatorii, fie că aceștia sunt persoane particulare sau firme de transport, își exprimă exigențele cu privire la circulația și condițiile în care se desfășoară.

Lucrările și serviciile privind întreținerea drumurilor, podurilor și anexelor acestora, constau în totalitatea activităților de intervenție care se executa în timpul anului, determinate de uzura sau degradarea, în condiții normale de exploatare, ce au ca scop asigurarea condițiilor tehnice necesare desfășurării circulației rutiere în siguranță, cu respectarea normelor în vigoare, precum și de a menține acest patrimoniu public în stare permanentă de curățenie și aspect.

Consiliul Județean Alba a optat pentru achiziționarea și încheierea unui acord cadru de lucrări, având în vedere că lucrările de întreținere au caracter repetitiv, prevăzute cu limite minimale și maximale, pentru o perioadă de timp determinată și a căror cantitate poate fi doar estimată, fără a fi stabilit exact necesarul dintr-un an.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentE oficial: când vor intra pensiile pe carduri în județul Alba
Articolul următorFAKE NEWS care pretinde că s-ar pregăti mobilizarea rezerviștilor, „pentru a fi trimiși în Ucraina”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.