Demisie de răsunet în Alba Iulia. Viceprimarul Gabriel Pleșa a demisionat din Partidul Național Liberal dar și din funcția de viceprimar și consilier local. Decizia a fost luată după o perioadă de presiuni făcute asupra acestuia atât la nivel politic cât și administrativ.
Surpriza însă vine după ce Pleșa a făcut oficial anunțul că urmează să lupte împotriva colegilor de partid pentru Primăria Alba Iulia de pe listele USR.
”Decizia de a veni la USR a fost una ușoară pentru că simțeam sufletește că mă apropi de tinerii de aici, în schimb despărțirea de PNL nu a fost ușoară pentru că am fost 22 de ani membru al acestui partid. Sunt oameni în țară care schimbă partidele pentru a-și menține funcțiile. Eu astăzi am plecat din funcția publică pe care o am pentru principii și pentru a intra în această luptă”. a spus Pleșa
Surse din Primăria Alba Iulia spuneau că Pleșa era tot mai marginalizat în instituție după ce și-a exprimat intenția de a candida la funcția de primar.
Aflat într-o conferință de presă deputatul PNL, Florin Roman spune că regretă plecarea lui Pleșa însă îi atrage atenția fostului coleg că : ” PNL Alba este cea mai puternică organizație din România, trebuie să te supui unor reguli”