În fiecare an, la 31 octombrie, România sărbătoreşte Ziua Arhivelor Naţionale. Anul acesta se împlinesc 157 de ani de când, la 31 octombrie 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înfiinţare a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, prin unificarea Arhivelor Statului din Ţara Românească şi Moldova, instituţie care avea la bază principiul separării actelor cu valoare istorică de cele cu valoare practică, aspect neschimbat până în ziua de azi.
Înfiinţată pe hârtie la 16 iulie 1951 şi în fapt la 15 octombrie 1954, prin încadrarea primului angajat, filiala Arhivelor Naţionale din Alba Iulia a ajuns în prezent să păstreze în depozitele sale aproximativ 9 km de documente, din perioada 1438-2005.
Una dintre cele mai importante colecţii din depozitele Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale este Colecţia registrelor de stare civilă de la parohii.
În cele aproximativ 2850 registre din perioada 1660-1971 sunt menţionate naşterile, căsătoriile şi decesele locuitorilor din judeţul Alba, indiferent de religie şi localitatea de unde provin.
Informaţiile din aceste registre pot servi la întocmirea arborilor genealogici, dar şi la cercetări antroponimice, sanitare, demografice.
O mică parte din aceste registre, condiţionaţi fiind de spaţiu, vor fi expuse începând cu 31.10.2019 în expoziţia Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale. Vernisajul începe de la ora 10.00.