Viceprimarul municipiului Alba Iulia a vizitat șantierul proiectului “Reconversie funcțională șanț exterior – latura de Nord a Cetății Alba Carolina, spații publice amenajate pentru agrement și petrecerea timpului liber pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a găsi soluții la micile probleme urbanistice apărute în această fază de execuție.
”Mă refer aici la unele detalii legate de zone care nu au putut fi proiectate cu acuratețe, din cauza unor suprapuneri de limite de proprietate, detalii pe care trebuie să le remediem, acum, din mers. Este vorba de câteva garduri și construcții mai noi, neintabulate, care complică acum punerea în execuție a acestui proiect. Chiar dacă situația nu este una ideală, sunt convins că aceste probleme vor fi gestionate cu profesionalism de către specialiștii din cadrul administrației, astfel încât execuția proiectului să se încadreze în termenele contractate,
Toată această zonă se dorește a fi amenajată ca un parc de recreere și odihnă, cu alei, piste de biciclete, locuri de joacă și mobilier urban, restul suprafețelor fiind ocupate cu zone verzi reprezentate fie de taluzuri înierbate și peluză, fie de spații verzi plantate și amenajate cu rol decorativ.
Așa cum a descris proiectantul, conceptul contemporan și minimalist al proiectului, mobilierul urban durabil și simplu, amplasat în puncte esențiale, plantațiile geometrice, aliniamentele de arbori, jocul cu volumetria terenului, conturează un spațiu public verde care complementează și pune în valoare Cetatea Alba Carolina.
Se va rezolva astfel, din punct de vedere urbanistic și peisagistic, zona tampon dintre elementele de patrimoniu ale Cetății și zonele construite adiacent.
Ca amenajări atractive social și pentru anumite segmente de populație, se propune realizarea unui loc de joacă pentru copii, de tip groapă de nisip, cu amenajări adiacente de odihnă pentru părinți și a unei piste duble de alergat de 125 m liniari, din gazon rezistent la uzură.
Pe lângă arborii existenți, care vor fi conservați și puși în valoare, acolo unde este posibil, se vor planta aliniamente de arbori de talie mare, mai exact 225 de arbori noi din speciile Platanus x Acerifolia, Tilia cordata, Betula pendula, Liriodendron tulipifera.
De asemenea, ne dorim amenajarea, în interiorul zonei dedicate proiectului, a unor spații pentru agricultură urbană, pentru locuitorii orașului care sunt interesați de astfel de activități, altfel tot mai des întâlnire în marile orașe.
Cetatea Alba Carolina trebuie reamenajată, acolo unde este cazul și întreținută, unde au fost deja efectuate lucrări, astfel încât toată suprafața ei să fie accesibilă și valorificată în folosul comunității”, a declarat viceeprimarul Emil Popescu.
Sursa: Realitatea de Alba