Avertizări Cod PORTOCALIU și Cod GALBEN de ploi, ninsori și viscol, până joi dimineața

Meteorologii au emis avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben de ploi, ninsori și viscol, până joi dimineața. 

Potrivit ANM, în intervalul 16 martie, ora 10:00 – 18 martie, ora 06:00 este valabilă o avertizare Cod Galben.

În intervalul menționat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25 – 35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40 – 70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile.

În toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

La munte, la peste 1.500 m altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, iar intensificări de până la 55…65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.

Notă: intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului.

În perioada 16 martie, ora 14:00 – 17 martie, ora 23:00 este în vigoare un Cod Portocaliu de intensificări susținute ale vântului, ninsori abundente și viscol puternic în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.

În zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

sursa: meteoromania.ro

Articolul precedentEmil Popescu: ”Dezvoltarea urbanistică nu trebuie să piardă din vedere micile detalii”
Articolul următor480 de șoferi și pasageri, amendați pentru că nu au folosit centura de siguranță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.