Cetatea Alba Carolina, cea mai mare fortificaţie din România, construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, şi Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Mihail” din Alba Iulia au fost incluse în celebrul ghid de turism Michelin, primind fiecare câte “două stele”.
Unul dintre primele lucruri care ne vin în minte când auzim de Ghidul Michelin sunt stelele. Acestea sunt folosite cu scopul de a-i ajuta pe turiști să-și organizeze călătoria în timpul pe care îl au la dispoziţie, astfel încât să nu rateze cele mai importante obiective turistice.
Două stele Michelin pentru obiectivele din Alba Iulia
Sistemul de acordare a stelelor Michelin corespunde interesului turistului pentru un anume obiectiv, loc şi sunt definite după cum urmează: trei stele înseamnă „merită vizitat”, două stele se traduce prin „merită o oprire”, iar o stea este echivalentul pentru „interesant”.
”Autorii Ghidului Verde Michelin România 2019 au pus pe harta obiectivelor la care merită să facem o oprie și Cetatea Alba Carolina, cea mai mare cetate din România. Fortificația este un spațiu care nu lasă indiferent turistul, român sau străin, ci îl transpune într-o poveste. Este locul în care vizitatorii pot trăi experiențe turistice și culturale de neuitat.” – se arată într-un comunicat al Primăriei Alba Iulia
Două stele Michelin a primit și cea mai veche catedrală din Transilvania, Catedrala Romano-Catolică, aflată în inima Cetății Alba Iulia. Edificiul figurează pe lista celor mai importante monumente de arhitectură medievală de stil romanic din România și din această parte a Europei.
Plasarea celor două obiective turistice din Alba Iulia în celebrul ghid de turism este sinonimă cu recomandarea turistică a editorilor avizaţi Michelin, dar și cu recunoașterea valorii culturale şi sociale a acestora.
Ghidurile Michelin sunt printre cele mai apreciate de călători și acoperă mai multe domenii. Cel mai cunoscut este Ghidul Roșu Michelin, care include cele mai bune restaurante din lume.