Alba Iulia va avea un sistem inteligent de iluminat public

Primarul municipiului Alba Iulia a semnat, alături de domnul Dan Vatajelu, CEO al Flash Lighting Services, compania care a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor, contractul pentru lotul 3 de iluminat public, în cadrul proiectului de Reabilitare, Modernizare și Extindere a Sistemului de Iluminat Public din municipiul Alba Iulia. Valoarea contractului este de 4.289.641 lei fără TVA și presupune reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia – Cartierul Orizont și localitățile componente, Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclișa, Micești și Bărăbanț.

Termenul de execuție al lucrărilor este de 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
 
”Este o nouă investiție prin care ne dorim să continuăm să schimbăm în bine fața orașului nostru, iar iluminatul public modern este o parte esențială a acestui demers. Practic, pe toate străzile publice din cartierul Orizont se va introduce rețeaua electrică în subteran, se vor monta stâlpi de iluminat public, lămpi cu tehnologie de tip LED și telegestiune. Pe de altă parte, în localitățile componente Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclișa, Micești și Bărăbanț se vor schimba lămpile cu unele LED și vor fi integrate în programul de telegestiune. Telegestiunea ne va da posibilitatea de a verifica și controla de la distanță, în timp real, fiecare lampă, vom vedea dacă nu funcționează și, când este nevoie, vom putea reduce intensitatea luminoasă. Vom îmbunătăți, astfel, atât calitatea iluminatului public și vom putea reduce și cheltuielile aferente iluminatului public.
 
De asemenea, țin să reamintesc și stadiul pentru celelalte loturi de iluminat public, după cum urmează: pentru Lotul 1- iluminat public: Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia, zona Centrală, Cartierele Ampoi 1, Ampoi 2, Ampoi 3 și Partoș, este autorizat și este dat ordin de începere pentru realizarea documentației de proiect tehnic. Proiectul tehnic trebuie trimis spre avizare ADR și, după avizare ADR, se scoate la licitație execuția lucrărilor. Pentru Lotul 2: Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia, Cartier Cetate, în perioada următoare se va depune documentația pentru autorizare, apoi se va da comanda pentru realizare a proiectului tehnic.
În total vorbim despre un proiect de aproximativ 13 milioane de euro, care va rezolva, în cea mai mare măsură, problema iluminatului public din Alba Iulia.
Vom rezolva, rând pe rând, toate problemele orașului nostru”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
 
 
 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentA murit călcat de tren! Avea doar 30 de ani
Articolul următorPeste 900 de participanți la cele două evenimente sportive

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.