79 de unități de învățământ sunt neautorizate sanitar

Un număr de 79 de unități de învățământ din județul Alba au rămas neautorizate din punct de vedere sanitar.

Circa 1.000 de elevi și preșcolari, dintr-un total de circa 50.000, învață la începutul anului școlar 2018-2019 în școli fără autorizație sanitară de funcționare.

Deficiențe pentru care nu au primit autorizație sanitară de funcționare: 

  • lipsa apei curente și a grupurilor sanitare cu apa curenta (grupuri sanitare necorespunzătoare);
  • lipsa grupurilor sanitare proprii; curți neamenajate și neîmprejmuite corespunzător;
  • pavimente, pardoseli, interioare și clădiri degradate;
  • iluminarea artificială a claselor;
  • igienizări necorespunzătoare și funcționarea în spații comune a unităților de învățământ diferite (de exemplu, școală gimnazială și grădiniță fără circuite separate).

427 unități de învățământ, plus un palat al copiilor, plus un club sportiv școlar, plus o școală postliceală au autorizație sanitară de funcționare (ASF) din totalul de 501 de unități de învățământ, plus o școală postliceală, un club sportiv școlar și șase palate ale copiilor.

Precizăm că un număr de 32 de unități de învățământ, dintre care 16 neautorizate sanitar, sunt fără plan de școlarizare în anul școlar 2018-2019, ceea ce înseamnă că nu încep școala în 10 septembrie„, au transmis reprezentanții DSP Alba.

Articolul precedentAmbulanță SMURD implicată într-un accident la Cugir
Articolul următorCopiii de la centrul ,,Sfântul Nicolae” au fost învățați cum să prevină incendiile

Comments are closed.