Vizită de documentare desfășurată de Inspectoratul Școlar Județean Alba la Parlamentul European 

Urmare a finanțării vizitei de documentare de către Parlamentul European  pentru grupurile de multiplicatori de opinie europeană, pe baza aplicației depusă de  Inspectoratul Școlar Județean Alba, un grup format din 15 inspectori şcolari, directori, cadre didactice, personal administrativ, elevi, reprezentanţi ai comunităţii locale din județul Alba, a desfășurat în data de 2 iunie 2022, o vizită de documentare la Parlamentul European de la Brussels, Belgia.

 

Scopul vizitei a fost prezentarea principalelor instituții europene ale Uniunii Europene, rolurile și competențele Parlamentului European, discuții cu reprezentanți ai Parlamentului European.

 

Vizita este un proiect al multiplicatorilor de informație europeană, ce contribuie la  îmbunătățirea cunoștințelor și informarea comunității educaționale cu privire la activitatea instituțiilor UE și a politicilor europene.

 

Rolul grupului ca multiplicator de opinie, prin faptul că relaţionează permanent atât cu elevi cât şi cu părinţi, cadre didactice, cetăţeni ai urbei, este acela că poate transmite informaţiile şi experienţele vizitei atât la nivel instituţional, cât şi la nivel local. Multiplicatorii de opinie vor contribui la o mai bună înţelegere a rolului instituţiilor europene, pot pune în aplicare la nivel local experienţe dobândite şi pot stimula astfel o abordare participativă europeană în România, prin aducerea informaţiei europene cât mai aproape de cetăţean, într-o formă adaptată nevoilor sale specifice.

 

Activitățile de diseminare la întoarcerea din vizita de documentare la Parlamentul European de la Brussels se vor desfășura  sub formă de focus-grup pentru cadre didactice din învățământul preuniversitar, seminarii de informare pentru directori și elevi.

 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentȘedință de urgență în coaliție pe tema scumpirii carburanților. Haos după ce PSD a propus plafonarea prețului la 7 lei/litru
Articolul următor„Perle” Bac 2022 | Ce au putut să scrie elevii: „Trahanache e făcut din cocă moale”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.