A fost panică, noaptea trecută, în jurul orei 3.00, într-un cabinet stomatologic din cadrul Policlinicii Spitalului de Pediatrie din Pitești. Un incendiu a izbucnit la un scaun stomatologic uitat în priză.
Sistemul de detecție incendiu a alertat personalul Spitalului de Pediatrie Pitești, iar aceștia au intervenit prompt, reușind să stingă la timp focul.
Personalul administrativ a intervenit cu ajutorul unui stingător iar incendiul a fost lichidat la timp, fără a crea mari pagube.
La fața locului au fost solicitații și pompierii, care au ajuns la intervenție cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
„Echipajele de pompieri au intervenit pentru evacuarea fumului și asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
A ars izolația cablurilor electrice ale aparatului, iar cauza probabilă este efectul termic al curentului electric provocat de lăsarea aparatului lăsat sub tensiune”, informează reprezentanții ISU Argeș.