Un tunisian și un libian, opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni, unul din Libia, iar celălalt din Tunisia, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Reamintim că alţi doi cetăţeni libieni au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră sătmăreni când încercau să ajungă ilegal în ţara vecină.
Astfel, ieri, 19 decembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial a Poliției de Frontieră Satu Mare în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității Oar, din judeţul Satu Mare, doi bărbați care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă. Imediat, cei doi cetățeni străini au fost duși la sediul serviciului teritorial pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt din Libia și Tunisia, în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, solicitanți de azil în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Un caz similar s-a înregistrat în data de 18.12.2019, când polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat doi tineri libieni, în vârstă de 17 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Articolul precedentOrban, mână largă cu primarii. Cadou de 500 de milioane, înainte de sărbători
Articolul următorMii de pachete cu țigări și sute de litri de alcool de contrabandă, confiscate la Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.