Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că salariul minim va creşte în 2020

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat astăzi, 26 Noiembrie, pe pagina sa de Facebook, că Guvernul are în vedere majorarea salariului minim pe economie în 2020 cu până la 7,2%, astfel încât acesta va creşte de la 2.080 de lei la 2.230 de lei.

“Salariul minim va crește în 2020! Creșterea se va face printr-o formulă clară, predictibilă, cu indici de corecție care să țină cont de evoluția economiei, dar și a pieței muncii.

În cadrul întâlnirii de astăzi cu Consiliul Național Tripartit de Dialog Social am luat în discuție mai multe variante de calcul pentru a stabili nivelul salariului minim.

Principiile care stau la baza creșterii salariului minim sunt:
1. un mecanism de calcul clar și predictibil, pornindu-se de la anumiți indicatori economici. Varianta aflată în lucru prevede o creștere de minimum 7,2%, adică de la 2080 lei la 2230 lei;
2. capacitatea firmelor de a acoperi aceste costuri, fără a le afecta profitabilitatea;
3. impactul asupra bugetelor locale, care au fost deja împovărate de fosta guvernare.

Beneficiarii acestei creșteri vor fi cei 24% din totalul salariaților activi, adică 1 370 232 persoane. De asemenea, ar putea beneficia de această măsură și alte categorii de angajați, cu salarii între nivelul minim și mediu.

Pe baza analizei de impact a creșterii salariului minim, săptămâna viitoare vor continua consultările cu partenerii sociali.”, scrie vicepremierul pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentVIDEO: O înmormântare cu lăutari a dat peste cap traficul din Bacău
Articolul următorRobert Sighiartău anunță că PNL propune creșterea numărului de parlamentari reprezentanți ai diasporei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.