Viaţa a mii de români este în pericol. Medicamentele pentru cancer din spitale sunt pe terminate, iar stocurile aproape zero

Situaţie îngrijorătoare pentru bolnavii de cancer. Medicamentele din spitale sunt pe terminate, iar unele îşi vor epuiza stocul în mai puțin de o lună.

Producătorii se orientează spre alți clienți din cauza prețurilor mici impuse de stat. Pacienții și medicii avertizează Ministerul Sănătăţii că au nevoie urgent de o soluție, pentru că altfel viața a mii de oameni este în pericol.

La Institutul de Oncologie de la Iaşi vin în fiecare zi aproape 200 de pacienţi pentru chimioterapie. Medicilor le este tot mai greu să îi privească în ochi. La farmacie medicamentele se împuținează văzând cu ochii și multe nu au înlocuitor.

Gabriel Dimofte, director medical al Institutului: „Sunt câteva medicamente în medicaţia oncologică la care stocurile sunt zero. În cazul în care în luna următoare nu se face un import de medicamente riscăm să intrăm în criză pentru pacienţii cu leucemie acută”.

Directorii de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi au anunţat Ministerul Sănătăţii încă din primăvară că sunt probleme legate de aprovizionarea cu medicamente. Au revenit cu informări după informări, dar nu au primit niciun răspuns.

Schema de tratament pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice se mai poate modifica în cazul lipsei de medicamente, dar bolnavii de leucemie nu au altă variantă.

Mirela Grosu, manager al Institutului: „Imposibilitatea medicului de a stabili o cură de tratament pe care consideră că trebuie să o facă este de rău augur pentru pacienţi”.

Singura soluție este ca bolnavii să își cumpere din străinătate medicamentele care îi țin în viață. Statul decontează apoi cheltuiala, dar problema este că nu toți pacienții au bani.

Bolnavii de cancer din toată țara sunt în aceeași situație grea. Reporterii Digi24 au cerut Ministerului Săntățiii să le spună cum are de gând să rezolve criza, dar nu am primit încă niciun răspuns.

Articolul precedentPeste 10.000 de porții de mâncare pregătite pentru cei ce sărbătoresc Ziua Națională la Alba Iulia
Articolul următorCentrul comercial Promenada Sibiu și-a deschis, astăzi, porțile. Investiții de 100 de milioane de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.