Situaţie incredibilă în Alba, acolo unde primarul comunei Avram Iancu şi-a dat singur un spor la salariu de 25% şi a semnat chiar şi autorizaţia de construcţie pentru casa sa. Toate au ieşit la iveală în urma unui control al inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate.
Primarul comunei Avram Iancu, din județul Alba, Sandu Heler, a fost depistat în stare de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate. Acesta și-a dat un spor de 25% la salariu și a semnat pentru sine o autorizație de construcție.
Sandu Heler este la conducerea comunei Avram Iancu din anul 2004, acesta fiind al cincilea mandat de edil.
Potrivit legislației „primarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.”
Primarul a semnat un document prin care primea sporul de 25% la salariu pentru implementarea de proiecte prin fonduri europene, precum și autorizația de construcție a casei sale, ambele din 2017.
Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au considerat că primarul nu avea dreptul legal de a semna aceste documente, care trebuiau să fie transmise viceprimarului comunei.
Sursa: Realitatea de Alba