RĂZVAN MARIN, DESEMNAT JUCĂTORUL ANULUI 2024 ÎN CADRUL GALEI FOTBALULUI ROMÂNESC

RĂZVAN MARIN, DESEMNAT JUCĂTORUL ANULUI 2024 ÎN CADRUL GALEI FOTBALULUI ROMÂNESC
Titlul de cel mai bun antrenor al anului i-a fost acordat lui Edward Iordănescu
Mijlocaşul Răzvan Marin (Cagliari) a fost desemnat jucătorul anului 2024 în cadrul Galei Fotbalului Românesc, eveniment care a avut loc, marţi seara, în cadrul Bucharest Fashion Week de la Ambasad'Or Events din Otopeni.
Autor a opt goluri pentru echipa naţională în acest an, dintre care două la EURO 2024, Marin a primit de asemenea şi premiul pentru cel mai bun mijlocaş.
Internaţionalul român a fost reprezentat la eveniment de tatăl său, fostul fotbalist Petre Marin.
Titlul de cel mai bun antrenor al anului i-a fost acordat lui Edward Iordănescu, cel care din postura de selecţioner a calificat şi a condus echipa naţională la Campionatul European din Germania până în faza optimilor de finală.
Clubul Sportiv al Jurnaliştilor din România, organizatorul Galei Fotbalului Românesc, i-a desemnat pe Mihai Stoica (FCSB) - conducătorul anului, pe Dan Şucu (FC Rapid) - investitorul anului, în timp ce titlul de cel mai bun arbitru i-a revenit lui Istvan Kovacs.
Lista completă a premiilor acordate în cadrul celei de-a 25-a ediţie a Galei Fotbalului Românesc este următoarea:
Cel mai bun portar: Ştefan Târnovanu (FCSB)
Cel mai bun fundaş: Radu Drăguşin (Tottenham Hotspur)
Cel mai bun mijlocaş: Răzvan Marin (Cagliari)
Cel mai bun atacant: Daniel Bîrligea (FCSB)
Cel mai bun tânăr jucător: Andrei Borza (FC Rapid)
Cel mai bun fotbalist din Superliga: Darius Olaru (FCSB)
Cel mai bun jucător străin din Superliga: sud-africanul Siyabonga Ngezana (FCSB)
Cel mai bun antrenor român din Superliga: Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi)
Cel mai bun conducător de club: Mihai Stoica (FCSB)
Premiul pentru investitorul anului: Dan Şucu (FC Rapid)
Fotbalistul anului: Răzvan Marin (Cagliari)
Antrenorul anului: Edward Iordănescu (echipa naţională a României)
Cel mai bun arbitru: Istvan Kovacs
Premii de excelenţă pentru întreaga activitate: Mircea Lucescu, Dan Alexa, Viorel Moldovan, Gabriel Tamaş, Daniel Pancu, Adrian Mutu.
AGERPRES
Citește și:
- 17:36 - Probleme uriașe pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 6 săptămâni înaintea meciurilor din Champions League
- 13:24 - Fotbal. Lionel Messi, la golul 900 al carierei
- 08:32 - Barcelona a dat de pământ cu Newcastle, înscriindu-i 7 goluri, și s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











