FCSB, LA PRIMA VICTORIE ÎN ACEST SEZON AL SUPERLIGII, 3-2 CU FARUL

FCSB, LA PRIMA VICTORIE ÎN ACEST SEZON AL SUPERLIGII, 3-2 CU FARUL
Campioana a fost condusă de Farul cu 1-0 şi 2-1
FCSB a obţinut prima sa victorie din acest sezon al Superligii de fotbal, 3-2 (1-2) cu Farul Constanţa, vineri seara, pe Stadionul Steaua, într-un meci din etapa a 5-a.
Campioana a fost condusă de Farul cu 1-0 şi 2-1, dar a reuşit să întoarcă scorul în ultimele minute ale partidei prin dubla lui Olaru.
Foto: (c) IONUT ANGHEL (C) / AGERPRES FOTO
Oaspeţii au deschis scorul prin Ionuţ Vînă (5), fost jucător la FCSB, dar Marius Ştefănescu (42) a restabilit egalitatea în finalul primei reprize, dintr-o lovitură liberă. Totuşi, Farul a intrat la cabine în avantaj, graţie golului înscris de armeanul Narek Grigorian (44), cu capul, din centrarea lui Mihai Popescu.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Olaru, introdus la pauză, a egalat cu un şut din marginea careului (88), surprinzându-l pe portarul Alexandru Buzbuchi, iar apoi a înscris golul victorie (90+4), dintr-un penalty acordat de VAR, pentru un fault comis de Carlo Casap la Adrian Şut.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
FC FCSB - Farul Constanţa 3-2 (1-2), Stadion Steaua - Bucureşti
Au marcat: Marius Ştefănescu (42), Darius Olaru (88, 90+4 - penalty), respectiv Ionuţ Vînă (5), Narek Grigorian (44).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); al patrulea oficial: Ionuţ Coza (Cernica)
Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent video: Ferencz Tunyogi (Zalău)
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES
Citește și:
- 17:36 - Probleme uriașe pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 6 săptămâni înaintea meciurilor din Champions League
- 13:24 - Fotbal. Lionel Messi, la golul 900 al carierei
- 08:32 - Barcelona a dat de pământ cu Newcastle, înscriindu-i 7 goluri, și s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











