Kievul a venit cu răspunsul pentru planul de pace oferit de Donald Trump

Kievul a venit cu răspunsul la planul de pace oferit de Donald Trump
Înalți reprezentanți ai administrației americane susțin că Rustem Umierov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a transmis un răspuns favorabil noului plan de pace propus de Donald Trump.
Kievul a venit cu răspunsul pentru planul de pace oferit de Donald Trump
Potrivit publicației New York Post, oficialii americani au declarat că discuțiile avute în ultimele săptămâni la Miami cu Mark Witkoff s-au încheiat cu „feedback pozitiv” din partea lui Umierov, deși Kievul nu ar fi semnat un acord propriu-zis, notează Ukrainska Pravda.
Unul dintre oficialii citați de NYP a afirmat că proiectul de pace a fost redactat imediat după consultările cu un membru de rang înalt al administrației Zelenski și că Umierov ar fi agreat majoritatea prevederilor, sugerând chiar unele ajustări care au fost incluse în varianta transmisă ulterior președintelui ucrainean.
Sursa americană a subliniat totuși că nu se poate spune că Ucraina a acceptat pe deplin documentul sau că ar fi pregătită să îl semneze, însă reprezentanții de la Kiev s-ar fi arătat de acord cu cea mai mare parte a propunerilor.
Una dintre prevederile considerate deosebit de sensibile politic vizează acordarea unei amnistii generale tuturor părților implicate în acțiuni militare, astfel încât să fie eliminate eventuale viitoare proceduri legale legate de comportamentul din timpul războiului.
Potrivit unui oficial al Casei Albe, această clauză ar fi fost chiar o solicitare venită din partea Ucrainei. Același oficial a reamintit că Ucraina a anunțat anterior intenția de a derula un audit complet al ajutorului primit și de a institui mecanisme legale pentru recuperarea eventualelor prejudicii și sancționarea celor care au profitat de pe urma războiului.
În mesajul său din seara precedentă, președintele Volodimir Zelenski a confirmat primirea „viziunii” SUA privind modalitățile de încheiere a conflictului cu Rusia, precizând că echipele celor două țări vor lucra împreună pentru a evalua propunerile și pentru a garanta „autenticitatea” și corectitudinea lor. Zelenski a transmis că Ucraina, Statele Unite și partenerii europeni sunt pregătiți să colaboreze transparent.
Totodată, Financial Times notează, citând oficiali ucraineni, că administrația lui Donald Trump ar exercita o presiune puternică asupra Kievului pentru ca planul de pace americano-rus să fie acceptat până la Ziua Recunoștinței, pe 27 noiembrie.
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
- 10:45 - Incendiu violent pe o șosea din Giurgiu. O mașină a fost mistuită de flăcări
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











