Liderul de la Kiev a precizat că nu poate garanta „siguranța” liderilor invitați la Moscova
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu dorește să „se joace” cu armistițiile scurte propuse de omologul său rus Vladimir Putin, inclusiv o încetare a focului între 8 și 10 mai, considerând că aceste termene sunt prea scurte pentru a purta discuții serioase, potrivit AFP. Mai mult, liderul de la Kiev a precizat că nu poate garanta „siguranța” liderilor invitați la Moscova.
"Este imposibil să cădem de acord asupra unui lucru în trei, cinci sau șapte zile. Să fim sinceri. Este o reprezentație teatrală din partea sa (a lui Vladimir Putin). În două sau trei zile, este imposibil să vii cu un plan care să stabilească următorii pași pentru a pune capăt războiului. Nu pare serios", a declarat președintele ucrainean.
El s-a adresat vineri seara unui grup restrâns de jurnaliști, inclusiv celor de la AFP, declarații care au fost sub embargo până sâmbătă.
"Nimeni nu-l va ajuta pe Putin să joace acest tip de joc pentru a da o atmosferă dulce ieșirii sale din izolare, pe 9 mai, și a-i pune în siguranță pe liderii, prietenii și partenerii lui Putin care vor veni în Piața Roșie, dintr-un motiv sau altul. Nu știm ce va face Rusia la acea dată. Ar putea lua diverse măsuri, cum ar fi incendierea sau declanșarea de explozii, și apoi să ne acuze"", a adăugat el.
Liderii a aproximativ 20 de țări urmează să i se alăture lui Putin pe 9 mai pentru sărbătorirea a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, inclusiv președintele chinez Xi Jinping și președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, precum și aliații tradiționali ai Moscovei Kazahstan, Belarus, Cuba și Venezuela.
Sursa: Newsinn