Sondaj INSCOP: Intențiile de vot la locale și europarlamentare, cu două săptămâni înainte de alegeri. Repoziționare pe scena politică

Sondaj INSCOP: Intențiile de vot la locale și europarlamentare, cu două săptămâni înainte de alegeri. Repoziționare pe scena politică
Cum se poziționează românii cu două săptămâni înainte de alegeri?
Un nou sondaj de opinie dinamitează scena politică din România. Calculele electorale au fost date peste cap. Cum se poziționează românii cu două săptămâni înainte de alegeri?
Alianța PSD-PNL se situează pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile europarlamentare, cu 43,7%%, urmată de AUR-17,5% și de Alianța Dreapta Unită- 14,1%, relevă un sondaj realizat săptămâna trecută de INSCOP, la comanda News.ro, procentele fiind raportate la numărul total al celor care exprimă preferința pentru un partid, indiferent dacă spun că merg sau nu la vot.
Intențiile de vot pentru consiliile locale indică următorul clasament:
- PSD - 29%
- PNL - 27,6%
- AUR - 14,5%
- Alianța Dreapta Unită - 12,7%
La ambele tipuri de scrutin, în cazul procentelor raportate la cei care afirmă că vin în mod sigur la vot, clasamentul se schimbă, Alianța Dreapta Unită trecând înaintea AUR.
Intenția de vot la europarlamentare
Comparație votanți mobilizați vs. votanți generici
Intenția de vot la alegerile europarlamentare raportată la votanții mobilizați (respondenții care își exprimă preferința pentru un partid/candidat din listă și care declară că vin în mod sigur la vot – 51,3% din total eșantion) și votanții generici (respondenții care își exprimă preferința pentru un partid/candidat din listă indiferent dacă declară că vin sau nu vin la vot în mod sigur - 75% din total eșantion).
44.3% dintre votanții mobilizați (care spun că merg sigur la vot) ar alege alianța PSD – PNL (față 43.7% dintre votanții generici), 16.8% Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, FD) (față de 14.1% dintre votanții generici) și 15.3% AUR (față de 17.5% dintre votanții generici).
Pentru UDMR ar vota 5.8% dintre alegătorii mobilizați (față de 6% dintre votanții generici), iar pentru Partidul SOS România ar vota 4.7% (față de 4.4% dintre votanții generici).
Nicolae Ștefănuță ar fi votat de 2.6% dintre votanții mobilizați ( față de 1.9% dintre cei generici). Partidul Diaspora Unită ar obține 2.2% dintre voturile celor care declară că vin sigur la vot (față de 2.8% votanți generici). Gheorghe Vlad Dan ar obține 1.9% dintre voturile celor care declară că ar merge sigur la vot (față de 1.9% dintre voturile votanților generici).
Partidul România Mare ar fi votat de 1.7% dintre votanții mobilizați (față de 1.9% dintre votanți generici). Partidul REPER ar fi ales de 1.5% dintre votanții mobilizați (față de 1.3% dintre votanții generici), iar PUSL de 1.1% (față de 1.3% dintre votanții generici) la fel ca Silvestru Șoșoacă (față de 1.5% dintre votanții generici). Sub 1% din alegătorii mobilizați își exprimă opțiunea pentru: Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Patrioților, România Socialistă șj candidatul independent Paula Pîrvănescu.

Intenție de vot la locale
Comparație votanți mobilizați vs. votanți generici
Intenția de vot la alegerile locale (pentru Consiliul Local al orașului / comunei) raportată la votanții mobilizați (respondenții care își exprimă preferința pentru un partid/candidat din listă și care declară că vin în mod sigur la vot – 53.8% din total eșantion) și votanții generici (respondenții care își exprimă preferința pentru un partid/candidat din listă indiferent dacă declară că vin sau nu vin la vot în mod sigur – 79.9% din total eșantion)
30% dintre votanții mobilizați (care spun că merg sigur la vot) ar alege PSD (față 29% dintre votanții generici), 27.9% PNL (față 27.6% dintre votanții generici), 14.6% Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) (față 12.7% dintre votanții generici) și 11.9% AUR (față 14.5% dintre votanții generici).
UDMR ar fi votat de 4.3% (față 4.8% dintre votanții generici), Alianța AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român) de 2.6% (față 3% dintre votanții generici), Partidul SOS Romania ar fi votat de 2.1% dintre votanții mobilizați (față 2.5% dintre votanții generici), PUSL de 2.1% (față 1.8% dintre votanții generici),
Partidul Pro România de 1.8% (față 1.5% dintre votanții generici) și REPER de 0.8% (față 0.8% dintre votanții generici). 1.8% indică alt partid (față de 1.7% dintre votanții generici).
Metodologie:
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda agenției de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























