Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice au confiscat, valoric, cantitatea de 665 metri cubi de material lemnos, în urma unui control efectuat la o societate comercială autorizată în exploatarea și comercializarea de material lemnos, din comuna Săsciori.
La data de 23 aprilie 2019, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Județene Cluj, au efectuat un control la o societate comercială specializată în exploatarea și comercializarea materialului lemnos din localitatea Laz, comuna Săsciori.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că reprezentanții societății nu au respectat normele legale privind circuitul materialului lemnos.
Față de administratorul societății, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar complementar au dispus confiscarea valorică a cantității de 665 metri cubi de material lemnos în legătură cu care s-a constatat că nu a fost evidențiat, în mod corespunzător, în documentele care urmăresc circuitul materialului lemnos.
Acțiunile și controalele pentru combaterea delictelor silvice vor continua.