Actualitate· 2 min citire

MII DE PERSOANE EVACUATE DUPĂ CE UN BĂRBAT A ÎMPINS O MAȘINĂ ÎN FLĂCĂRI ÎNTR-O RÂPĂ | VIDEO

MII DE PERSOANE EVACUATE DUPĂ CE UN BĂRBAT A ÎMPINS O MAȘINĂ ÎN FLĂCĂRI ÎNTR-O RÂPĂ | VIDEO

MII DE PERSOANE EVACUATE DUPĂ CE UN BĂRBAT A ÎMPINS O MAȘINĂ ÎN FLĂCĂRI ÎNTR-O RÂPĂ | VIDEO

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 26 iul. 2024, 09:48

Suspectul a fost plasat în arest preventiv

Un „megaincendiu” a izbucnit în California, potrivit autorităților americane. Peste 3.500 de persoane au fost evacuate după ce un bărbat a împins o mașină în flăcări într-o râpă.

Incendiul a izbucnit miercuri după-amiază, în ultima zi a unui nou val de căldură care a afectat regiunea. În aproximativ 24 de ore, incendiul a devastat deja peste 500 de kilometri pătrați de vegetație și a ajuns la stadiul de „megaincendiu”.

Peste 3.500 de persoane au fost evacuate, potrivit unui comunicat al guvernatorului Californiei Gavin Newsom. Flăcările amenință în mod deosebit micul oraș Chico, la aproximativ trei ore de mers cu mașina, nord de San Francisco.

Incendiul este de origine criminală. Un bărbat în vârstă de 42 de ani, care are cazier judiciar, a fost văzut împingând o mașină în flăcări într-o râpă. Mașina s-a rostogolit pe un terasament de aproximativ 60 de metri și a ars complet, răspândind flăcările care au provocat incendiul.

„Mașina s-a rostogolit pe un terasament de aproximativ 60 de metri și a ars complet, răspândind flăcările care au provocat incendiul”, a precizat sursa citată de Agerpres.

Suspectul a fost plasat în arest preventiv, potrivit procurorului local. Peste 1.150 de pompieri au fost mobilizați pentru stingerea acestui incendiu, potrivit agenției CalFire.

Chico se află la doar aproximativ 20 de kilometri de Paradise, oraș ce a fost distrus de un incendiu violent în 2018 și în care și-au pierdut viața 85 de persoane.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate