Polițiștii din Zlatna, împreună cu RAR–ul, au organizat o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere provocate de starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost reținute 6 certificate de înmatriculare și constatate două infracțiuni.
La data de 16 septembrie 2019, polițiști din cadrul Poliției Orașului Zlatna, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza orașului Zlatna, o acțiune pentru depistarea șoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme care nu îndeplinesc condițiile tehnice pentru circulația în condiții de siguranță.
Cu ocazia acțiunii, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale pentru defecțiuni tehnice și abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, au reținut 6 certificate de înmatriculare și au constatat două infracțiuni.
În jurul orei 14.30, a fost oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din Alba Iulia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că în certificatul de înmatriculare al autoturismului ar fi fost făcute mențiuni false cu privire la inspecția tehnică periodică.
Față de bărbat, cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.