Un bărbat din județul Hunedoara a fost prins, în flagrant, în timp ce fura telefonul mobil al unei femei. Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut. Bărbatul a fost prezentat în fața procurorilor care au dispus cercetarea sa sub control judiciar.
La data de 23 februarie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au depistat, în flagrant delict, pe un bărbat de 42 de ani, din municipiul Deva, județul Hunedoara, în timp ce sustrăgea telefonul mobil al unei femei care afla într-un magazin din Alba Iulia.
Potrivit IPJ Alba, telefonul a fost restituit păgubitei, iar față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior l-au prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care au dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.