Eveniment neobișnuit în Duminica Floriilor. De ce au consumat românii atât de puțin curent electric?

Eveniment neobișnuit în Duminica Floriilor. De ce au consumat românii atât de puțin curent electric?
Eveniment neobișnuit în Duminica Floriilor
Eveniment neobișnuit în Duminica Floriilor. La nivel național s-a înregisrat cel mai mic cpnsumt de energie electrică din ultimii ani. Raportat la o perioadă de vârf din timupl sezonului rece sau chiar de caniculă, consumul a fost cel mult la jumătate.
Pe toată perioada de radiație solară semnificativă – Duminica Floriilor a fost o zi însorită, consumul instantaneu a fost sub 3.900 MW, abia spre ora 17 trecând pragul de 4.000 MW, potrivit Economica.
Acest consum neverosimil de mic ar fi cel mai mic din ultimii opt ani, cel puțin, fiind și voci care susțin că de fapt din 2007 nu s-a mai consumat atât de puțin curent electric, indică sursa citată. O explicația ar fi aceea că ziua de 28 aprilie a fost una "perfectă" din punct de vedere termic, nefiind nevoie nici de pornirea încălzirii pe timpul nopții, nici a aparatelor de aer condiționat, pe timpul zilei.
De fapt, acest record negativ de consum este al treilea de la finalul lunii încoace, toate aceste niveluri minime survenind în zile de week-end, când consumul este tradițional mai scăzut.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:56 - A fost găsit băieţelul de 5 ani dat dispărut în Sibiu. Alexandru a fost căutat timp de trei zile - VIDEO
- 13:47 - Cristi Chivu, moment special înaintea finalei Cupei cu Lazio! Mesaj impresionant în fața președintelui Italiei
- 13:01 - Doliu uriaș în fotbalul francez! A murit legenda lui Lyon: „Eroul nostru a adormit”
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News













