Actualitate· 2 min citire

Doi tineri au fost prinși în timp ce transportau role de plasă

roleplasa

roleplasa

Scris de Marius Paul Publicat: 29 ian. 2019, 12:08

Polițiștii Secției 2 Vințu de Jos au depistat, cu ocazia unui control în trafic, doi tineri care transportau role de plasă folosită în construcții. S-a dovedit că aceasta a fost sustrasă de la o societate comercială unde, unul dintre bănuiți este angajat ca și paznic.

La data de 28 ianuarie 2019, în jurul orei 23.15, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, în timp ce acționau pe DN 7, au oprit, pentru control, un autoturism care tracta o remorcă și în care erau încărcate două role de plasă tip taluz.

Autoturismul era condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Avram Iancu, județul Hunedoara, iar ca și pasager, polițiștii l-au identificat pe un tânăr de 32 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cele două role de plasă au fost sustrase, în jurul orei 23.00, de către cei doi tineri, din incinta unei societăți de construcții, situată pe marginea drumului național 7, la care tânărul de 32 de ani lucrează ca și paznic.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la 2.000 de lei.

Totodată, polițiștii au constatat că remorca cu care erau transportate rolele de plasă nu este înmatriculată în circulație.

Față de cei doi tineri polițiștii au întocmit dosare penale în cadrul cărora cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul neînmatriculat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate