Președintele american Joe Biden a declarat luni, 15 iulie, că s-a exprimat greșit atunci când a cerut țintirea lui Donald Trump, cu câteva zile înainte de tentativa de asasinat asupra rivalului său republican la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii.
„Este timpul să-l țintim pe Trump”, a spus Joe Biden în cursul unei întâlniri cu donatori la data de 8 iulie. Democratul a fost foarte criticat pentru această exprimare după tentativa de asasinat ce a avut loc sâmbătă împotriva lui Donald Trump.
„A fost o greșeală să folosesc acest cuvânt. Am vrut să spun, concentrați-vă asupra lui, pe ceea ce face, pe măsurile lui, pe numărul de minciuni pe care le-a spus în timpul dezbaterii”, a spus Joe Biden ulterior, în cadrul unui interviu pentru NBC, potrivit agenției de presă AFP citată de Agerpres.
Președintele democrat, care speră la un nou mandat la Casa Albă, a fost acuzat de republicani că are o responsabilitate în tentativa de asasinat împotriva contracandidatului său la prezidențiale și predecesorului său în funcție, Donald Trump.
„Premisa centrală a campaniei lui Biden este de a spune că președintele Trump este un fascist autoritar care trebuie oprit cu orice preț. Această retorică a dus direct la tentativa de asasinare a președintelui Trump”, a declarat sâmbătă seara senatorul J.D. Vance, ales de Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte.
Joe Biden a cerut calmarea climatului politic și a încercat luni să explice poziția sa delicată față de rivalul său. Președintele a profitat de acest interviu pentru a respinge încă o dată îndoielile cu privire la capacitatea sa de a candida din nou la Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă împotriva lui Donald Trump de la finalul lunii iunie.
„Acuitatea mea mintală este al naibii de bună”, a dat asigurări Joe Biden, amintind că este cu doar trei ani mai în vârstă decât Donald Trump.