Două persoane au fost grav rănite, fiind necesară descarcerarea lor, în urma unui accident produs vineri, la ieșirea din orașul Cugir, în care au fost implicate două autovehicule.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, Secția de pompieri Sebeș a intervenit pentru acordare prim ajutor medical și descarcerare la un accident rutier produs în Cugir, în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.
Dintre cele patru persoane, două erau "încarcerate, conștiente, cooperante", a menționat reprezentantul ISU Alba.
"Toate persoanele au fost descarcerate din autoturism și predate echipajelor medicale pentru evaluare (conștiente) și ulterior transportate la spital", a precizat Alex Crișan.
Potrivit Poliției, traficul rutier la ieșirea din orașul Cugir spre Vinerea s-a desfășurat îngreunat în urma accidentului.
AGERPRES