Acțiune de amploare cu efective suplimentare desfășurată în municipiul Blaj și pe raza localităților rurale arondate. Polițiștii au legitimat 171 de persoane și au controlat 116 autovehicule și 9 societăți comerciale.
Aceștia, au efectuat două percheziții și au reținut 3 persoane bănuite de săvârșirea a 10 infracțiuni de furt și tentativă de furt.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, împreună cu Poliția Municipiului Blaj au organizat ieri, 10 ianuarie 2019, o acțiune cu efective suplimentare, în municipiul Blaj și în localitățile rurale arondate acestuia.
În total, la acțiune au participat 52 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, criminalistic și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Cu ocazia acestei acțiunii au fost legitimate 171 de persoane și au fost controlate 8 societăți comerciale.
De asemenea, s-a urmărit identificarea autorilor de infracțiuni și creșterea siguranței circulației pe drumurile publice, în acest sens fiind verificate 116 autovehicule.
Polițiștii au constatat 9 infracțiuni, din care 3 de natură judiciară și 6 silvice, au identificat și reținut 3 persoane bănuite de săvârșirea a 10 fapte de furt și tentativă de furt și au confiscat bunuri în valoare de 1.727 lei.
Totodată, au fost constatate 97 de abateri de natură contravențională, sancționate cu amenzi în valoare totală de 30.365 lei, din care 12 la Legea 61/1991 privind liniștea și ordinea publică, 66 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 7 la Legea 12/1990 privind comerțul, 3 la Legea 333/2003 privind paza bunurilor, iar restul la alte acte normative.
În cadrul acestei acțiuni au fost reținute două permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.