Actualitate· 4 min citire

A doua zi de Paști. Ce trebui să faci luni pentru a avea noroc până la finele anului

A doua zi de Paști. Ce trebui să faci luni pentru a avea noroc până la finele anului

A doua zi de Paști. Ce trebui să faci luni pentru a avea noroc până la finele anului

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 17 apr. 2023, 08:16

A doua zi de Paști. Tradițiile și obiceiurile de Înviere sunt respectate de o mulțime de oameni. Cu toate acestea, obiceiurile din cea de-a doua zi de Paște sunt mai puțin cunoscute. În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paște, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi.

A doua zi de Paști. Tradițiile și obiceiurile de Înviere sunt respectate de o mulțime de oameni. Cu toate acestea, obiceiurile din cea de-a doua zi de Paște sunt mai puțin cunoscute. În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paște, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi.

În a doua zi de Paști începe Săptămâna Luminată. Credincioșii se salută cu „Hristos a Înviat!” și răspund cu „Adevărat a Înviat!”, timp de 40 de zile, până la Înălțare.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid porțile Raiului și ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.

Tradiția spune că trebuie să stropești casa cu agheazmă și să dai de băut la rude. În unele zone se merge cu obiceiul “udatului” și al umblatului cu pasca pentru vestirea Învierii.

În biserici se oficiază aceeași slujbă care a avut loc în noaptea Învierii și Sfânta Liturghie. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morți, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reținute în prinsoarea iadului începând de la Adam și până la venirea Mântuitorului și rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomii.

În popor există credința că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porțile raiului pentru sufletele păcătoșilor reținute în iad, de la Adam și până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Ușile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

În această perioadă, toate lucrurile se umplu de lumina sfântă a Învierii Domnului. În noaptea Sfintelor Paști, în biserică se sting toate luminile și numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă, prevestind parcă intrarea într-o săptămână cu totul aparte.

Spațiul întunecos reprezintă chipul morții și al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu și îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad.

Tradiții în a doua zi de Paști

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morților. Aceasta mai este denumită și Săptămâna Blajinilor sau Paștile Morților.

Cei care mor în ziua de Paști și în prima săptămână de după Paști merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina și ușile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credințe populare.

Altele descriu că acela care se naște în această săptămână va fi un om norocos.

De asemenea, odată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele și spiritele morților părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii. De aici și alte obiceiuri, precum aprinderea focurilor pentru morți, dar și pentru vii, pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află și cimitirele.

Focul are un rol apotropaic, adică de îndepărtare a spiritelor malefice. O altă tradiție spune că spiritele morților vin să se încălzească la aceste focuri.

Obiceiuri în Lunea Alba

Totodată, în a doua zi din Săptămâna Luminată, există, mai ales înspre vestul țării, un ritual numit Jocul Lioarelor. Fetele tinere fac jurământ că se vor ajuta una pe cealaltă de acum încolo, o promisiune de prietenie pe viață.

În a doua zi de Paști, se obișnuieste ca finii să se ducă în vizită la nași, cu colaci, pasca și ouă roșii, iar copiii merg la părinți. Nașii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiția spunând că aceștia mergeau împreună la hora satului, scrie creștinortodox.ro.

În cea de-a doua și în cea de-a treia zi de Paște avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viață a fetei de evreu, care a leșinat la aflarea veștii învierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apă de către tinerii care treceau întâmplător prin zonă.

Așadar, lunea, feciorii stropeau cu apă fetele din sat, iar marțea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat și în zilele noastre.

Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate