În cursul zilei de miercuri, 22 iulie 2020, la solicitarea Primăriei municipiului Alba Iulia a avut loc întâlnirea între Direcția tehnică a instituției și echipa Apa CTTA pentru elaborarea unui raport de diagnoză a canalizării menajere din Alba Iulia. Această discuție era necesară urmare a situațiilor constatate în ultima perioadă, când în zile cu precipitații consistente, peste media normală a perioadei, canalizările din municipiu nu pot prelua volume foarte mari de apă care se revarsă apoi pe străzi și în gospodăriile oamenilor provocând importante pagube.
„Nu putem sta cu mâinile în sân sau să sperăm că nu mai plouă. Nu putem nici să nu admitem că ritmul de dezvoltare a orașului este peste indicatorii la care au fost gândite canalizările din Alba Iulia în anii ’70. Trebuie să găsim soluțiile pentru momentele de maxim valoric al debitelor de apă uzată și meteorică” – Ștefan BARDAN, director general Apa CTTA
Dezvoltarea unui sistem de canalizare care să facă față la capacități mai mari va fi unul din cele mai ample proiecte care se va derula în Alba Iulia pe perioada următorilor ani și va trebui să țină cont de separarea canalelor pluviale de cele pentru ape uzate, dar și de sistematizarea orașului și a noilor zone în care se dezvoltă cartiere de locuit. Toate aceste nevoi vor rezulta din studiul de diagnoză și vor fi totodată identificate și soluțiile tehnice. Pentru a reduce presiunea apei meteorice ce vine de pe zonele mai înalte ale municipiului, împreună cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în perioada imediat următoare se vor găsi variantele de trecere a canalului de gardă (str. Francesca – zona Kaufland – Râul Ampoi) în proprietatea administrației locale și viabilizarea sa în regim de urgență.
„Începem cu începutul: vom face o radiografie a tot ceea ce avem și, cu debitmetre și echipamente de specialitate, vom determina locurile unde trebuie să intervenim pentru decolmatare. Am identificat aproximativ 150 de puncte pe care le considerăm critice și care trebuie monitorizate pentru identificarea soluțiilor eficiente și reale. Am stabilit echipa de lucru din primărie și până la finalul lunii august vom asigura bugetarea și demararea tuturor procedurilor legale. Nu putem lucra după ureche sau după constatări empirice la momente critice. Acest proiect trebuie să fie complementar lucrărilor de dezvoltare a rețelelor de apă curentă și canalizare din noile cartiere ale orașului.” – Voicu PAUL, viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Alba Iulia
Valoarea întregului proiect este considerabilă, și prin implicarea inclusiv a Consiliului Județean Alba vor fi găsite resursele locale sau din bugetul național, inclusiv din finanțări nerambursabile.
„Va fi un efort comun, de echipă. Știm că așteptările locuitorilor sunt ca mâine să fie totul rezolvat. Nu e așa de simplu, dar avem soluțiile necesare și deschiderea ca împreună să rezolvăm această problemă a albaiulienilor.” – Ion DUMITREL, președintele Consiliului Județean Alba