O bază de agrement va fi construită într-o localitate cu 17 locuitori

Un proiect turistic al Consiliului Județean Alba urmează să readucă la viață o localitate din județ. Este vorba despre satul Ocnișoara, care numără în prezent doar 17 locuitori.

Localitatea Ocnișoara, din comuna Lopadea Nouă, este cunoscută din vechime pentru apele sărate de care dispune, prospecțiile geologice indicând prezența unui masiv de sare în subsolul regiunii, care prin eroziune a ajuns să fie vizibil la suprafaţa solului.

Terenul este situat administrativ în localitatea Ocnișoara, Comuna Lopadea Nouă, județul Alba are o suprafață relativ plană de 26.367mp – câmp de sare. Amplasamentul este situat într-o zonă specifică de deal, într-un context natural și teritorial atractiv ce determină creșterea interesului de construire, în special datorită apei sărate existente în zonă. Terenul din jurul amplasamentului propus, va avea destinație de zonă de dezvoltare turistică.

Arhitectura clădirilor propuse se inspira din materialele arhitecturii locale, folosind piatra si lemn, dar cu o interpretare moderna prin volumetria adoptata si inspirata din forma lacurilor propuse pe amplasament pentru integrarea acesteia cu restul anturajului.

Structura cladirilor este realizata din fundatii din beton simplu si armat, cadre din lemn masiv, invelitoare din șiță. Structura Lacurilor este realizata cu ajutorul unor fascine montate pe maluri, iar partea inferioara o sa ramana natural. Structura bazinelor este realizata din beton simplu si beton armat.

Materialele folosite pentru amenajarea terenului in jurul lacurilor si pe alei, vor fi asemanatare cu cele locale prin folosirea de pardoseli antiderapante din lemn si ardezie pe alocuri, palcuri de spatiu verde si alei din praf argilos, exact cum este acum in situ pentru a pastra originalitatea acestuia.

Investiția de la Ocnișoara este complementară celei de la Ocna Mure, unde CJ Alba și Primăria orașului Ocna Mureș construiesc o bază de tratament și agrement, cu bazine, săli de tratament și cabinete pentru recuperare, lucrările de acolo apropindu-se de finalizare. Astfel, prin cele două proiecte, în județul Alba vom avea două noi puncte de interes în ceea ce privește balneoturismul și medicina recuperatorie.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentO nouă înșelătorie circulă pe internet. Cum poți rămâne fără bani în doar câteva secunde
Articolul următorDNA și DIICOT destructurează MAFIA GUNOAIELOR. Șef al grupării, audiat timp de 3 ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.