Ludovic Orban anunță dezastrul de la Finanțe: Avem un minus de 11 miliarde la încasări. Sunt restanțe de 5 miliarde de lei la PNDL

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, la Ministerul Finanțelor, că situația bugetară este foarte proastă, nefiind îndeplinit planul de încasări în materie de colectare. De asemenea, premierul susține că PSD a lăsat în urmă restanțe de 5 miliarde de lei la plățile către primari pentru proiectele finanțate de guvern prin PNDL. 

„Sunt astăzi (miercuri, n.r.) prezent la Ministerul Finanţelor Publice pentru a-l instala oficial pe noul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu. Am purtat o discuţie înainte de această conferinţă de presă privind situaţia finanţelor. Aşa cum am avertizat de cel puţin un an, este clar că starea finanţelor este foarte proastă. De altfel, se vede în cifrele oficiale publicate, respectiv la execuţia pe 9 luni, cu un deficit de 2,6% comparativ cu cel de anul trecut, aceeaşi perioadă, care era de 1,6%. De asemenea se vede clar că nu a fost îndeplinit planul la încasări în materie de colectare, unde avem un minus de 11 miliarde. De asemenea, pe colectarea contribuţiilor se înregistrează un minus de peste un miliard. Atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat şi al sănătăţii înregistrează un deficit”, a spus Orban, citat de Agerpres.

Potrivit premierului, ministrul Finanţelor va trebui să strângă şurubul la maximum şi să evite orice cheltuială inutilă.„De asemenea, cât se mai poate, în ultimele 2 luni, să vedem dacă putem să recuperăm în ce priveşte planul de încasare”, a subliniat Orban. Pe de altă parte, acesta a precizat că Florin Cîţu va trebui să-şi formeze echipa urmând ca săptămâna viitoare să prezinte o fotografie detaliată, la zi, a situaţiei de moment şi măsurile pe care le va lua pentru a încerca să limiteze deficitul bugetar, pentru a opri cheltuielile şi pentru a combate în special marea evaziune fiscală.

Premierul Ludovic Orban a mai declarat miercuri că există probleme cu bugetele, arătând că guvernul Dăncilă a lăsat în urmă restanțe de 5 miliarde de lei la plățile către primari pentru proiectele finanțate de guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Am primit semnale de la autorități locale că le lipsesc resursele pentru a efectua toate plățile. Sunt foarte multe restanțe pe PNDL – plăți neonorate de 5 miliarde de lei. Rambursările de TVA – e inacceptabil ca firmele private să fie puse în dificultate prin nerambursare”, a spus Orban.

„Execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare. La zece luni vom avea tot creştere pe deficit. Situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre referitoare la situaţia bugetară. Toate datele le voi prezenta săptămâna viitoare într-o conferinţă de presă. De asemenea, vă anunţ că am semnat amânarea concursului pentru ANAF, până în martie anul viitor”, a declarat și ministrul Finanțelor, Florin Cîţu. Bugetul general consolidat a încheiat primele nouă luni din acest an cu un deficit în creştere la 2,6% din Produsul intern brut, respectiv 26,97 miliarde de lei, cifră care reprezintă o majorare de 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate recent de Ministerul Finanţelor Publice.

Articolul precedentSchimbări de domeniul SF în componența hamburgerilor, posibile în următorii ani
Articolul următorTur de forță pentru Fanfara județului Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.