Încep lucrările de modernizare a străzii Viilor

Intervențiile pe strada Viilor se impun ca urmare a afectării, în timp, a părții carosabile, în urma lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare, respectiv pentru asigurarea unor utilități (instalații electrice, gaz, etc.) la construcțiile noi din zonă.

Amplasamentul a fost predat miercuri, 3 martie 2021, către constructor, SC Elis Pavaje SRL, iar startul lucrărilor se va da săptămâna aceasta. 

Pe lângă lucrările la sistemul rutier, va fi amenajat,  pe partea stângă a străzii, un spațiu  comun pentru pietoni și bicicliști, iar pe partea dreaptă zone verzi cu o suprafață de 4225 mp. Pentru colectarea apelor pluviale se va amenaja o rețea, care se va descărca în colectorul existent iar pentru delimitarea sistemelor rutiere se va realiza o rigolă carosabilă. 

Conform documentației de avizare a lucrărilor, axul străzii va fi păstrat cât mai aproape de cel existent, iar corecțiile se vor face numai acolo unde este strict necesar. 

Tot prin acest proiect, se va amenaja o parcare cu 150 de locuri , prin reorganizarea zonei din fața S.C. APULUM  S.A.

Documentația de avizare a lucrărilor  a fost realizată de S.C. VIA PROCONS S.R.L. Alba Iulia și are la bază studii geotehnice, topografice și investigațiile asupra stării de degradare a sistemului rutier pe o lungime de 1,148 km.

Valoarea totală a lucrărilor este de 5.899.547,593 lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

Departamentul de comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentInspectoratul Școlar Județean Alba va distribui elevilor și cadrelor didactice din județ materiale de protecție
Articolul următorInstituire carantină în localitatea Biia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.