Extinderea rețelei electrice în cartierul Orizont

Marți, 27.04.2021, a avut loc recepția parțială a lucrărilor de extindere a rețelelor electrice în cartierul Orizont. Această investiție este finanțată de către Primăria Alba Iulia și Distribuție Energie Electrică România. Valoarea totală a lucrării este 1.244.500 lei la care se adaugă TVA. Foarte important este faptul că a fost pus în funcțiune noul post de transformare și au fost finalizate în întregime rețelele pe străzile Orizont 4, Orizont 6, Orizont 8, Orizont 10 și Orizont 16.

 
Astfel, cetățenii care locuiesc pe aceste străzi pot depune cereri pentru avizele tehnice de racordare la operatorul de distribuție, DEER Sucursala Alba. Racordarea la rețeaua electrică poate fi realizată gratuit prin intermediul Distribuție Energie Electrică România, caz în care operatorul de distribuție selectează executantul lucrării prin procedură de achiziție publică. Pentru a urgenta procesul de racordare, prin evitarea unor proceduri birocratice, există și posibilitatea ca cetățenii să achite contravaloarea branșamentului electric unei firme atestate ANRE pe care au ales-o, urmând să își recupereze suma cheltuită de la operatul de distribuție în 5 tranșe anuale în primii 5 ani de la punerea în funcțiune a branșamentului.
 
În următoarele 2-3 luni vor fi finalizate și rețelele de distribuție de joasă tensiune pe celelalte străzi publice din cartierul Orizont, locatarii de pe aceste străzi putând obține avizele tehnice de racordare imediat după realizarea recepțiilor parțiale a rețelelor electrice de pe străzile respective.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentAlegeri locale în 30 de comune și orașe din România
Articolul următorBilanț CoVid-19, 28 aprilie: 2.240 cazuri noi, 150 decese, 1.325 pacienți în ATI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.