Comuna Ciugud, campioană națională în digitalizare

Comuna Ciugud a fost premiată, miercuri, 25 noiembrie, pentru proiectele de digitalizare implementate, în cadrul Galei Dezvoltării Durabile, eveniment național organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

 

”Premiul ne onorează, dar în același timp ne responsabilizează să continuăm munca pentru digitalizarea totală a administrației publice locale. Satul românesc are nevoie de digitalizare și ne bucură faptul că Guvernul României a decis în acest an să dezvolte conceptul „smart village” folosind, ca studiu de caz, comuna Ciugud. Digitalizarea nu este un moft, ci o responsabilitate pe care o avem toți cei care lucrăm în administrația locală sau centrală. Cetățeanul are dreptul la servicii digitale, iar pandemia ne-a demonstrat cât de importante sunt pentru orice instituție din România. Sper că situația actuală a reprezentat pentru toți decidenții un semnal de alarmă că România trebuie să devină smart, iar acest lucru trebuie făcut prin armonizarea legislației, eliminarea birocrației și prin investiții în soluții de digitalizare și în pregătirea funcționarilor pentru a ști să le folosească”, a declarat Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCulisele statului paralel, ora 18:00 – Retrocedări cu cântec. Cum a fost privatizat sectorul 6 pe bucăți
Articolul următorRecomandări pentru pentru circulația în condiții de iarnă, în scopul prevenirii accidentelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.