Peste 1,1 miliarde de lei au fost alocaţi judeţului Alba pentru investiţii prin Programul „Anghel Saligny”, urmând să primească finanţare toate unităţile administrativ-teritoriale, a anunţat secretarul general al PNL Alba, Marius Haţegan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
„Alba, primul judeţ din România care a semnat finanţarea pe Programul ‘Anghel Saligny’. Suma alocată judeţului nostru pentru investiţii este de 1.173.987.000 lei, din care 503.137.000 lei pentru apă-canal şi 670.850.000 lei pentru infrastructura rutieră”, a transmis Marius Haţegan pe o pagină de socializare.
Potrivit acestuia, CJ Alba va primi 137 milioane de lei pentru opt proiecte, toate vizând modernizarea drumurilor judeţene, precum şi a unui pod.
Astfel, 31,1 milioane de lei sunt alocate pentru reabilitarea DJ 705 Zlatna – Almaşu Mare, 28,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 106K Vingard – Ohaba, 24,9 milioane de lei pentru modernizarea DJ 107K Întregalde – Bârleşti (Mogoş), 24,8 milioane de lei pentru modernizarea şi consolidarea DJ 107 V Sânmic lăuş – Alecuş, 15,3 milioane de lei pentru modernizarea DJ 704A, DN7 – Pianu de Jos, 4,3 milioane de lei pentru construirea unui pod peste DJ 107, la Colibi, câte 3,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 142N Căpâlna de Jos – Sânmiclăuş şi modernizarea DJ 107H Coşlariu Nou – DN1.
Municipiului Alba Iulia îi revin 43 milioane de lei pentru patru proiecte, privind modernizarea unor străzi, pentru care s-au alocat 18,2 milioane de lei şi, respectiv, extinderea reţelei de apă şi canalizare.
„Toate UAT-urile din judeţ vor primi finanţare prin intermediul acestui program”, a precizat Marius Haţegan.
Sursa: Realitatea de Alba