Actualitate· 2 min citire

VIDEO: O fată a fost tâlhărită în scara unui bloc din Alba Iulia. Suspectul a fost reținut!

suspectul

suspectul

Scris de Marius Paul Publicat: 19 nov. 2018, 21:06

Camerele de luat vederi ale unui bloc din Alba Iulia au surprins scene incredibile. O fată a fost lovită cu salbaticie de un individ, fiind apoi tâlhărită.

https://youtu.be/a1KaxUvTyuA

În această seară, suspectul în cazul atacului de la Alba Iulia a fost reținut. Acesta nu își recunoaște fapta.

Untitled
Update:

Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un bărbat bănuit de tâlhărie. Acesta, în timp ce se afla în scara unui bloc din Alba Iulia, ar fi atacat-o pe o tânără și i-ar fi sustras telefonul mobil și portmoneul. Va fi prezentat în fața magistraților, pentru dispunerea măsurilor legale.

La data de 19 noiembrie 2018, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un bărbat de 33 de ani, din municipiu, ca persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 17 noiembrie 2018, în timp ce se afla în scara unui bloc de locuințe din Alba Iulia, ar fi lovit-o pe o tânără, în vârstă de 20 de ani, din Alba Iulia, ce aștepta liftul și i-ar fi sustras telefonul mobil și portmoneul.

Urmează ca, în cursul zilei de 20 noiembrie, să fie prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

IPJ Alba informează că în noaptea de 17/18.11.2018, poliția a fost sesizată de către un reprezentant al spitalului cu privire la faptul că la camera de gardă s-a prezentat o tânără care acuza pierderi de memorie și care este posibil să fie victima unei infracțiuni.

În urma examinării acesteia de către medici nu a rezultat că ar fi fost victima unei fapte comisă cu violență.

Tânără, în vârstă de 20 de ani, din Alba Iulia, le-a spus polițiștilor că nu-și amintește nimic si că nu își găsește telefonul mobil și portmoneul.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru însușirea bunului găsit.

Cu ocazia investigațiilor efectuate, polițiștii au reconstituit traseul tinerei, care nu locuiește în blocul unde a avut loc fapta, au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere și au constatat că este vorba de o faptă de tâlhărie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate