Tarom, în cădere liberă de 15 ani. Cum a ajuns compania de stat datoare vândută – Culisele Statului Paralel

Compania TAROM a încetat să mai aibă profit din 2007, când pe piață au intrat companiile private de tip low-cost. În acești 15 ani compania de stat a adunat datorii în valoare de 220 de milioane de euro, dar a și primit ajutoare de stat de 210 de milioane. Deși își ia oxigenul din bani publici, falimentul pare a fi destul de aproape.

Odată cu debutul pandemiei, TAROM nu s-a mai putut susține din propriile venituri. Astfel că Ministerul Transporturilor și Comisia Europeană au negociat un plan prin care TAROM să evite falimentul. În documentul trimis la Bruxelles apar cauzele pierderilor.

CAUZELE PIERDERILOR DIN COMPANIA DE STAT

– alegerea proastă a destinațiilor externe și interne

– flota

– personalul

– agențiile

– contractele

– lipsa veniturilor în afara biletelor

– directorii

sursa: europalibera.org

Două exemple de trasee neprofitabile sunt București – Sibiu și București – Târgu Mureș. Avioanele plecau pe jumătate goale, în timp ce compania ignora destinațiile preferate de români, precum Grecia sau Egipt. În plus, 25 de angajați Tarom se îngrijeau de o singură aeronavă, iar media companiilor de linie europene era de 15 persoane. Pierderile TAROM s-au adâncit și pentru că societatea nu mai vindea bilete prin agențiile sale.

Pasagerii au început să prefere varianta online. Tot la capitolul „cauze care duc la pierderi” intră și contractele exagerate pentru furnizarea de combustibili, pentru catering sau leasing. Iar schimbările dese ale conducerii sunt alte motive care au dus la pierderile financiare din ultimii ani. În raport se arată că au fost ani și cu trei sau patru directori generali numiți în fruntea companiei.

Comisia Europeană a aprobat anul trecut planul de redresare, dar cu condiția ca TAROM să devină profitabilă din 2025. În caz contrar, societatea riscă să fie închisă sau privatizată.

În 2021 TAROM a avut pierderi de 80 de milioane de euro, potrivit informațiilor Europa Liberă. Acestea se adaugă la creanțele din urmă, în valoare 220 de milioane de euro. Iar odată cu pandemia și restricțiile care au blocat transportul aerian, TAROM a rămas și fără șansa de a-și rostogoli datoriile care cresc de la an la an.

Februarie 2020 – 37 mil. Euro

Octombrie 2020 – 19 mil. Euro

Iunie 2021 – 153 mil. Euro

SURSA: europalibera.org

Așa că a fost nevoie de intervenția statului român pentru a injecta bani în companie. Din 2020 și până acum, statul român a acordat peste 210 de milioane de euro companiei TAROM. Dar o parte din sume nu au fost încă aprobate de Comisia Europeană.

Reprezentanții companiei spun însă că doar 30 de milioane de euro au fost transferați companiei din ajutorul de 190 de milioane.

VEZI ȘI: TAROM în picaj. Grindeanu dă vina pe pandemie, cine trage sforile să nu intre în faliment

VENITURI ÎN SCĂDERE, COTA DE PIAȚĂ ÎN PRĂBUȘIRE

Cât despre veniturile companiei, potrivit Europa Liberă, în 2021, TAROM a realizat încasări de 155 de milioane de euro, fără a fi incluse ajutoarele de stat. Din această sumă, puțin sub 90 de milioane au venit din vânzarea de bilete în cursele de linie. Ceilalți bani au venit din închirierea avioanelor către agențiile de turism.

Compania publică mai deține în acest moment în jur de 10% din piața de călători care pleacă sau vin în România pe calea aerului. În jur de 2 milioane de călători au zburat cu TAROM în 2021, și 2,9 milioane au făcut-o în 2019, ultimul an înainte de pandemie. În timp ce companiile private atingeau între 4 și milioane de călători din și spre România.

Articolul precedentVremea 30 august – Cod galben de caniculă – Vreme instabilă cu averse și descărcări electrice
Articolul următorArmata Română cumpără rachete antiaeriene portabile, similare cu cele folosite în războiul din Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.