Vremea 30 august – Cod galben de caniculă – Vreme instabilă cu averse și descărcări electrice

Astăzi valul de căldură va persista în Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi în continuare ridicat. Vom avea parte și de vreme instabilă în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă însemnate de peste 30…40 l/mp, dar izolat vor fi și căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în depresiunile intramontane şi 37 de grade în sud-estul țării.

În București disconfortul termic va fi ridicat, iar temperatura maximă va fi de 34, chiar 36 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, iar vântul va sufla slab şi moderat.***

La munte instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate de peste 40 l/mp. Valorile termice vor fi în scădere uşoară față de ieri și se vor înregistra 18 grade la Semenic și 24 la Predeal.***

La mare vremea va fi în continuare caldă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 29 de grade în Costinești și Vama Veche şi 30 la Mamaia și Năvodari. Temperatura apei mării va avea valori de 25… 27 de grade.***

Pe litoralul grecesc vremea va fi frumoasă în Thasos și Lefkada cu 31 de grade, iar în Creta maxima va ajunge la 30 de grade. Vreme ușor instabilă vom găsi la Albena cu 31 de grade la amiază și 30 la Nisipurile de Aur. 

Articolul precedentSărbătoare mare, 30 august – Cruce cu negru în calendarul creștin ortodox din România
Articolul următorTarom, în cădere liberă de 15 ani. Cum a ajuns compania de stat datoare vândută – Culisele Statului Paralel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.