Ministrul Mediului Tanczos Barna a afirmat că prognozele meteo pentru următoarea perioadă sunt încurajatoare, în ceea ce priveşte seceta. Cu toate acestea, el a explicat că seceta pedologică va persista, iar foarte multe culturi sunt deja compromise.
„În ceea ce priveşte seceta, prognozele pentru următoarele zile sunt mai încurajatoare, dar seceta pedologică va persista. Foarte multe culturi sunt deja compromise definitiv. În privinţa prognozelor meteorologice suntem rezervaţi. Vara rămâne în continuare o vară cu precipitaţii reduse şi acolo unde există secetă pedologică accentuattă, revenirea va fi una lentă, de durată, de câteva luni şi sperăm ca pregătirea pentru anul agricol următor să fie ajutată de ploile de la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie”, a declarat Tanczos Barna, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Sursa: Mediafax