Și-a vărsat nervii pe crucile din cimitir! Bărbatul nu era la prima abatere

La data de 9 august 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliție Orașului Baia de Arieș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 45 de ani, din Baia de Arieș, care este cercetat pentru distrugere, profanare de morminte și tulburarea ordinii și liniștii publice. 

 

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, pe fondul unor neînțelegeri pe care le-ar fi avut cu un cunoscut, în perioada iunie – august 2022, l-ar fi amenințat și i-ar fi distrus cauciucurile mașinii și alte elemente din caroserie și ar fi dat foc unei căpițe de fân. 

 

Acesta s-ar fi manifestat violent și ar fi adresat injurii la adresa aceleiași persoane și în timpul unei liturghii la care participau mai mulți membrii ai comunității. 

Totodată, bărbatul ar fi scos crucea unui mormânt și ar fi lovit o altă cruce, nemulțumit fiind că i s-a refuzat participarea la o activitate de curățare a mormintelor dintr-un cimitir, datorită stării avansate de ebrietate. 

 

 În cursul zilei de azi, 10 august, bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale. 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentHaine ”DE FIRMĂ”, confiscate la Aiud! S-a lăsat cu dosare penale
Articolul următorTanczos Barna: În ceea ce priveşte seceta, prognozele pentru următoarele zile sunt mai încurajatoare, dar seceta pedologică va persista

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.