BEC a constatat rămânerea definitivă a candidaturilor la europarlamentare pentru 12 formaţiuni politice

Biroul Electoral Central a publicat, luni, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare, propuse de partidele politice, o alianţă politică, alianţe electorale, o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi a candidaturilor independente.

Potrivit deciziei BEC, 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 4 independenţi vor participa la alegerile europarlamentare.

Astfel, rămân definitive candidaturile depuse de Alianţa Electorală PSD PNL, Alianţa Dreapta Unită USR-PMP-Forţa Dreptei, România Socialistă, Alianţa AUR, Partidul S.O.S. România, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Umanist Social Liberal, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul România Mare, Partidul Patrioţilor şi Partidul Diaspora Unită.

De asemenea, rămân definitive candidaturile independente ale lui Pîrvănescu Paula-Marinela, Gheorghe Vlad-Dan, Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel şi Şoşoacă Dumitru-Silvestru.

Un număr de 15 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 7 candidaţi independenţi s-au înscris iniţial la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Au fost respinse candidaturile depuse de Partidul Oamenilor Liberi, Partidul Noua Românie, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache, precum şi cele ale candidaţilor independenţi Jurma Paul-Octavian, Mustăţea Ilie-Cătălin şi Mîndru Petru. 

AGERPRES

Articolul precedentTurcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO
Articolul următorANPC, anunț pentru români, în prag de Paște

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.