Selecționata Portugaliei a învins dramatic echipa Cehiei, cu scorul de 2-1, marți seara, pe Leipzig Stadium, într-un meci din Grupa F a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Într-o partidă disputată pe ploaie, Portugalia, una din favoritele acestei ediții a dominat clar jocul, dar a avut în față o defensivă extrem de bine pusă la punct a Cehiei, astfel că ocaziile mari au fost destul de rare.
În prima parte, Cristiano Ronaldo a fost cel mai aproape de gol, de fiecare dată portarul cehilor reușind să pareze execuțiile atacantului lusitan. Deși au avut o posesie scăzută, cehii au marcat primii. În minutul 62, Provod a șutat de la 20 de metri la colțul lung, după o minge așezată de Coufal.
Lusitanii au reușit egalarea după alte 7 minute, printr-un autogol, după o gafă a portarului Stanek, care a respins în piciorul lui Hranac la mingea trimisă cu capul de Nuno Mendes.
Selecționerul Portugaliei, Roberto Martinez, a mutat inspirat pe final și doi dintre cei introduși pe gazon au colaborat pentru golul victoriei: Pedro Neto a pătruns în careu din partea stângă și a centrat în fața porții, Hranac a respins greșit și Francisco Conceicao a marcat în al doilea minut din prelungiri.
În acest meci, Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care evoluează la șase ediții ale Campionatului European, iar fundașul Pepe a fost cel mai vârstnic jucător din istoria EURO, la 41 de ani și 113 zile.