Tragedie la un spital privat din Craiova: bebeluș decedat la două zile după naștere

Tragedie la un spital privat din Craiova: bebeluș decedat la două zile după naștere
Bebeluș decedat la două zile după naștere
Durere fără margini pentru o familie din Craiova, după ce bebelușul lor a murit la doar două zile de la naștere, într-un spital privat. Părinții, ambii medici stomatologi, susțin că micuțul nu ar fi primit îngrijirile medicale necesare și au depus plângeri oficiale împotriva cadrelor medicale implicate.
Simona și Radu au ales să nască la Maternitatea Madonna Maria din Craiova, convinși că mediul privat le va oferi siguranță și cele mai bune condiții. Pe 10 ianuarie, copilul lor s-a născut prin cezariană, fără a exista, spun părinții, semne care să indice probleme grave de sănătate.
La o zi după naștere, nou-născutului i-au fost recoltate analize, iar rezultatele ar fi indicat o valoare ușor crescută a proteinei C reactive, un posibil marker de inflamație.
Medicii le-ar fi comunicat părinților că bebelușul va primi tratament, însă aceștia susțin că nu li s-au oferit explicații clare privind procedurile medicale aplicate.
A doua zi, starea copilului s-a deteriorat brusc. Potrivit tatălui, bebelușul a intrat în stop și a fost resuscitat manual, iar familia ar fi aflat cu întârziere despre gravitatea situației.
La insistențele părinților, a fost chemată o ambulanță, însă, din păcate, eforturile medicilor nu au mai putut salva viața copilului. Părinții spun că sarcina a decurs normal și că nimic nu prevestea tragedia.
În urma incidentului, aceștia au sesizat Colegiul Medicilor și Poliția, solicitând o anchetă completă pentru a se stabili eventualele responsabilități. Autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului, ancheta fiind în desfășurare.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 18:56 - Percheziții în Mureș pentru furt de curent: zeci de descinderi și mai mulți suspecți duși la audieri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











